Arhivă | Mai 2015

Cum îndrăzneşti?

Cum îndrăzneşti să-mi intri în suflet?
Acolo am păstrat jale,răni şi urlet.
E plin de ruine,amintiri,dureri,
Strânse cu neputinţa zilei de ieri.

Te rog,pasul înapoi să-l faci,
O să te sperii dacă îl dezbraci,
De armura groasă ce-l ascunde,
N-ai ce vindeca,rănile-s profunde.

Cum îndrăzneşti să-mi tulburi gândul?
Mi-am promis solemn,cât va fi pământul,
Să nu las pe nimeni să mi se strecoare,
În adâncul fiinţei,că apoi mă doare.

Am atâtea bucăţi sfâşiate-n mine,
Sunt ca o oglindă spartă,cioburi o mulţime,
Dă-te din calea-mi blestemată,ce mai stai?
Nu le poţi lipi la loc,sunt ascuţite şi te tai.

Cum îndrăzneşti să-mi ştergi lacrima grea,
Spunându-mi că aceasta va fi ultima?
Promisiuni din astea am auzit prea multe,
Mi s-a şters o lacrimă,că apoi să-mi curgă sute.

Am fugit de iubire ca de hidoase năluci,
Acum de ce vii tu să-mi spui cuvinte dulci?
Te implor străine,lasă-mă,dă-mi pace!
Mi-e frică să mai iubesc,în inimă am înfipte ace.

Anunțuri