Arhivă | Mai 2014

Linişte…

Între noi s-au aşternut atâtea gânduri nerostite, atâtea sentimente nespuse…şi totuşi o nouă poveste continuă să fie ţesută. Multe întrebări roiesc acum în mintea mea. Stau şi mă gândesc…raţiunea sau simţirea?
Singurul lucru de care sunt sigură acum e faptul că m-am ataşat de sufletul tău, că ai reuşit să vindeci din rănile trecutului, ai vindecat cicatricile din sufletul meu. Încerc să desluşesc misterele din inima mea, încerc să-mi pun ordine între gânduri. Cred că am plecat în căutarea propriului suflet, în căutarea răspunsurilor, refugiindu-mă aici, unde liniştea e la ea acasă.
Treptele calde simt greutatea grijilor mele. Aici, sub privirea nopţii, aud cum greierii cântă a linişte, aud câinii cum îşi latră poveştile, aud murmurul adierilor blânde. Te simt atât de aproape, dar câţi kilometri sunt între noi, câte ore, câte văi, câte ape, câte sentimente şi oare cât dor?
Lângă mine am primit cu căldură un fluture. Îmi aduce aminte de stolurile din stomacul meu. Sunt sute, mii, chiar zeci de mii. Dar dacă aceşti fluturi mor pe sfârşitul verii? Dacă toate acestea sunt provizorii? Îmi doresc atât de mult să pot să apuc fericirea cu amândouă mâinile. Mă simt ca un fugar, alerg mistuită de un dor nebun. Te rog doar să ai răbdare cu mine şi copilul ce stă ascuns în sufletul meu. Ai ajuns în viaţa mea cu un scop.
Simt vântul cum îmi încurcă buclele şatene, simt cum noaptea îşi face loc printre licăririle ochilor mei. Natura mă cheamă, strigă…Dar gândul meu zboară…departe… Noaptea e din ce în ce mai densă, întrebările şi teama tot mai abundente. Şi totuşi…las liniştea să mă învăluie, las noaptea să-mi fie sfetnic, ea îmi va fi călăuză… Linişte…Magie…

Anunțuri

Trece

Trece ..Totul trece, timpul trece..Cica trece atat de repede, incat ar fi sanatos sa-l pretuim neincetat..Uite ca eu vreau sa treaca mai repede..Sa plece, sa ia cu el dorinte, vise si dureri..
Tigari neincepute, vise pe margini de scrumiera, aer imbacsit de intepaturi, de inimi ciuruite…Doar o sticla de apa plata in dreapta, un telefon la incarcat in stanga…Vreau o priza in interiorul meu. Sa captez energie pozitiva. Sa adun ganduri fara tine in ele. Sa iti captez intreg sufletul..
Un pui de somn stie cineva de unde pot cumpara? Un suflet agitat stie cineva unde pot depozita? Dar sa fie o spalatorie buna. Sa nu am nemultumiri la final.Mi-e frig. In seara asta, patura moale nu-mi mai e de ajuns. O simt aspra, imi zgarie sufletul, imi zgarie interiorul. Traseaza mii si mii de linii adanci, atat de adanci ca nici sange nu mai curge.
In urechi, pe repeat o voce masculina. Cata durere canta. Imi rasuna non stop lectura lui pe note muzicale..Lectura sufletului meu. De seara. Inc-o incercare de a adormi. Cu fata lipita de perna, scurtez drumul gandurilor. Le tintuiesc de pat si cu ajutorul ghiulelelor ce-mi tin loc de pleoape, le pironesc caci le stiu esenta.

Naravasa.
Prea naravasa pentru ora asta. Sufletul meu vrea o pauza.
Maine dimineata voi mai scoate o fiola de optimism din dulap. Acum e prea tarziu sa o pot injecta in siguranta.

Noapte buna!

Pleaca!

Atunci cand un loc (sau o persoana) iti produce mai multa tristete decat fericire,pleaca. Nu starui acolo unde nu te simti binevenit,acolo unde nu ai confort si unde nu te simti dorit. Nu te incapatana sa ramai langa oameni care nu te pretuiesc si carora nu le pasa de fericirea ta.
Atunci cand te afli printre oameni care iti spulbera visurile,care te impiedica sa evoluezi si sa iti atingi telurile,pleaca. Nu permite nimanui sa iti iroseasca sansele de a deveni cine vrei sa fii si de a ajunge acolo unde iti doresti sa ajungi.
Atunci cand te afli langa cineva care te face sa te simti inutil,neimportant,incapabil,neapreciat si de neiubit,pleaca. Nu permite nimanui sa te faca sa crezi ca esti altfel decat bun,capabil,minunat. Si nu permite nimanui sa te faca sa crezi ca nu meriti sa ai tot ce este mai frumos si mai bun.
Atunci cand,acolo unde te afli,plangi mai des decat razi,pleaca. Nu datorezi nimanui tristetea si nefericirea ta.
Atunci cand te afli intr-un loc, langa cineva sau intr-o situatie care iti fura pacea sufletului,pleaca. Nu face un viciu din ceva ce este toxic pentru sufletul tau. Teama,nesiguranta si neincrederea sunt sentimente distructive,pe care nu le meriti.
Atunci cand omul de langa tine nu te mai primeste cu iubire, cand nu iti mai vorbeste cu iubire si cand te face sa te simti mai mult o povara decat o binecuvantare, pleaca. Nu depinzi de un om si, cu siguranta,exista un alt om care sa te iubeasca asa cum meriti.
Atunci cand te afli intr-o relatie(fie de iubire, fie de prietenie), in care esti nevoit mereu sa te justifici si sa faci eforturi ca sa arati cine esti, pleaca. Nu te irosi straduindu-te sa le arati cum si cine esti acelor incapabili sa vada si sa inteleaga.
Atunci cand povestea pe care o traiesti este diferita de povestea la care ai visat, pleaca. Nu te irosi traind o poveste pe care nu ti-ai dorit-o si fa tot posibilul sa traiesti povestea la care visezi.

P.S: Cu drag,pentru voi!